Avem cu 30 000 mai mulţi studenţi în Timişoara faţă de câţi aveam în 1991

Conform unei statistici judeţene, numărul studenţilor se află în creştere de la an la an. În anul 1991, erau cu puţin mai mult de 21 de mii de capete pe băncile facultăţii, ajungând în prezent cifra să depăşească, cu câteva sute, 51 de mii de tineri dornici să studieze.La polul opus acestor creşteri, se află Scolile de Artă şi Meserii, unde a scăzut semnificativ numărul celor care aleg o astfel de pregătire profesională. În ’91 erau peste 15 mii de ucenici la aceste scoli iar în prezent sunt doar 6 mii.
Se pare că din ce în ce mai mulţi proaspeţi absolvenţi de liceu, se îndreptă către mediile universitare şi rămân puţini cei care vor să înveţe meserii precum cea de tămplar, zidar, lăcătuş mecanic, macelar, bucătar, fierar-betonist, dulgher sau tinichigiu-vopsitor.
Din cauză că multe facultăţi au renunţat la admitere, au devenit accesibile unei mase mai largi de oameni. În fiecare an vedem cum mulţi se înghesuie ca oile să se înscrie la măcar o facultate, dar de cele mai multe ori doar jumătate din candidaţii înscrişi ajung să o şi termine. Un studiu al A.N.O.S.R. (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România ), relevă că principalele categorii de studenţi care renunţă la studii sunt cei cu venituri mici. Situaţia este întîlnită în 71 % din universităţi. Urmează apoi studenţii angajaţi , fapt valabil pentru 42,8 % din universităţi şi studenţii fără locuinţă, situaţie întîlnită în 33 % din universităţi Principalele motive evidenţiate de către organizaţiile studenţeşti pentru care studenţii renunţă la studiile superioare înainte de absolvire sînt problemele financiare (30 %), nepromovarea examenelor (29%), locul de muncă (24%). Alt motiv a fost lipsa consilierii în timpul liceului.
Mentalitatea societăţii este un alt factor care îi determină pe mulţi să urmeze o facultate. M. I., studentă la U.V.T. mi-a declarat:
,,E la modă să ai studii superioare, indiferent de cum ai trecut sau nu prin băncile facultăţii. Diploma te pune în pas cu lumea. Nimeni nu mai doreşte să fie un simplu muncitor, toţi aspirăm să fim etichetaţi drept oameni cu facultate. Ne dăm cu toţii seama de această realitate, vedem la tot pasul oameni cu una / două sau poate cu trei facultăţi dar care nu ,,ştie’’ să vorbească bine româneşte, ce mai contează, mi-e mi-a spus mama că trebuie neapărat să merg la facultate că aşa face toată lumea’’

Umbra lui Poe - Matthew Pearl

Săptămâna trecută eram în căutarea unei lecturi plăcute dar şi antrenante, vroiam o carte interesantă şi plină de mister, de aceea am dat o raită prin librări, răscolind cărţile scoase la ofertă din cutiile de la Cărtureşti, mi-a atras atenţia titlul unei cărţi, Umbra lui Poe şi am citit din curiozitate câteva pasaje din ea, pentru a mă lămuri dacă este vorba despre acel Poe pe care l-am citit în liceu. Era întradevăr vorba despre Edgra Allan Poe, marele scriitor american, mai exact, acţiunea din primele pasaje se derulează sub privirile lui Quentin Clark, un entuziast al lui Edgar Poe.
El asistă din întâmplare la un cortegiul foarte restrâns, la care sunt prezente doar 4 persoane, curiozitatea lui este legată de cine este decedatul, din ce cauză poate merita cineva aşa o pedeapsă, puţin mai târziu află că era vorba despre proriul idol. Revoltat de înmorântarea nedeamnă pentru Poe, începe o adevărată luptă pentru a-i spăla imaginea, denigrată de presă şi familie…în cele din urmă am cumpărat cartea la doar 10 lei şi mi-am continuat lectura acasă.
Revin la carte, acţiunea este plasată în anul1849, la Baltimore şi la Paris, Quentin Clark e avocat şi face parte din spuma societăţii, îi place să-l citească pe Poe şi nu de puţine ori coresponda cu el, îi scria de fiecare dată când avea să-l întrebe ceva legat de operele sale. Ultima oară, Poe i-a cerut să-l ajute în legătură cu o publicaţie. Cererea a rămas neîndeplintă pentru ca Poe a fost găsit mort, în circumstanţe strani într-o cameră de hotel din Baltimore, în straie nepotrivite, mari pentru el. Simţindu-se dator, Clark îşi lasă propria viaţă la o parte, îşi neglijează logodnica şi cariera, toate pentru a afla adevărul şi a-i face dreptate marelui scriitor.
Este misterioasă şi plină de acţiune partea în care personajul nostru Quentin Clark, pleacă la Paris pentru a-l găsi pe modelul real al faimosului detectiv C. Auguste Dupin, eroul povestirii „Crimele din Rue Morgue” a lui Poe. Pasajele sunt pline de acţiune şi aventură, m-au ţinut de câteva ori cu sufletul la gură, mi-au stărnit curiozităţi şi m-au amuzat momentele penibile prin care au trecut personajele.
Edgar Allan Poe, este obsesia în jurul căreia se învârte acţiunea cărţii, dacă nu aţi citit încă nicio scriere de-a lui veţi fi curioşi să-l descoperiţi în urma lecturii acestei cărţi, măcar pentru a vă forma o prorie viziune în ceea ce-l priveşte, ori să-l apreciaţi ori să-l blamaţi şi să daţi crezare zvonurilor că ar fi fost un ratat căzut în patimile băuturii. Chiar dacă nu veti fi determinaţi să-l citiţi vă veţi alege cu o sumedenie de detali legate de viaţa lui Poe, datorate documentării minuţioase a autorului. Trebuie să mă opresc aici cu dezvăluirile, mai sunt multe de povestit, în orice caz pe lângă poveste veţi întâlni numeroase detali şi personaje specifice acelei perioade şi nu în ultimul rând trebuie să specific că o mare parte a ceea ce veţi citi se bazează pe fapte reale, trecerea în nefiinţă a marelui scriitor american a rămas şi până în zilele noastre un mister nedezlegat, fiind cunoscute foarte puţine date legate de moartea sa.