Casa parinteasca

Astept fiecare sfarsit de saptamana pentru a ma intoarce acasa, la parintii, bunica si fratele meu. Cand m-am mutat cu chirie la oras eram foarte entuziasmata, pana sa ma mut eram foarte nerabdatoare sa-mi parasesc cuibul. Dupa ce fapta a fost savarsita, m-am mutat la oras, entuziasmul de la inceput a durat doar vreo trei luni. De atunci mereu astept sfarsitul de saptamana pentru a ma intoarce acasa. Mancarea ca acasa, nu-i niciunde, la fel e si cu caldura pe care o gasesc acolo, ce sa mai zic de fetitele, Denisa si Mihaela, pe care le are mama luate in plasament, bunica care imi povestete despre traiul de pe vremuri...de toti si de toate mi-e dor de fiecare data cand nu reusesc sa ajung acasa.

Poate fi si povestea ta

"Ma simt inchisa intr-o colivie a carei cheie tu ai luat-o. Imi lasi impresia ca sunt libera, dar cum pot explica ca nu pot iesi din colivia in care tu m-ai bagat, sunt o pasere care nu poate sa zboare si sa fie libera...Aceste ganduri au luat nastere atunci cand am incercat sa ii explic prietenei mele ca nu m-am schimbat de cand sunt cu tine . Atunci mi-am dat seama ca povestea noastra nu e pe atat de frumoase precum pare, cum poti sa spui ca ma iubesti daca tu nu ma lasi sa ma exprim, cand discutam ceva eu trebe sa cedez si sa zic cum spui tu, ca de nu fac asa se termina urat. Iti place sa controlezi totul si sa fi cel care le stie pe toate, habar n-ai cum e sa traiesti langa cineva ca tine. Am incercat sa-ti explic de nenumarate ori cum ma simt, dar nu ti s-a parut niciodata ingrijorator pentru relatia noastra. Oare tu ai fi stat langa cineva care sa te controleze asa cum tu ai facut cu mine? Stiu raspunsul...asta-i povestea noastra de iubire care dureaza de 1 an.
Nu pot inca renunta la tine pentru ca nu stiu sa mai traiesc fara tine, mi-e frica sa raman singura intr-o mare de oameni, nu as rezista...cum as putea sa le explic parintilor tai ca te-am parasit sau parintilor mei, care au investit atat de mult in noi, cum m-ar considera ei?... Nu cred ca voi putea sa ies din colivie nici daca mi-ai da cheia, asta pentru ca am uitat sa zbor."

Personajul povestirii este o victima a posesivitatii partenerului ei de cuplu. Ea fiind un carecter mai slab ca al partenerului ei, este usor de manipulat. Pertenerul ei reuseste sa o transforme dupa bunul sau plac, astfel incat ea sa se simte dependenta de el. Desi constienta ca nu e ceea ce isi doreste nu reuseste sa se desprinda de relatie tocmai pentru ca se simte dependenta de partener. Este un caz des intalnit, in care, de obicei femeia (in unele cazuri poate fi vorba si de barbat) este dominat/a de femeia /barbatul posesiv.

Persoanele aflate in situati similare trebuie sa discute si sa ceara ajutor cuiva apropiat, capabil sa le inteleaga. Ele au nevoie de curaj si de exercitii de autoanaliza. Trebuie sa se analizeze bine, sa fie sigure de ceea ce isi doresc in viata si daca ajung la concluzia ca situatia in care se afla nu e ceea ce ele isi doresc, atunci urmatorul pas este sa-si faca curaj sa aleaga un alt drum. Dupa acest pas, totul vine de la sine, isi vor reaminti sa "zboare".