Competiţia se află anul acesta la cea de-a noua ediţie, ea se adresează studenţilor sau masteranzilor care îşi doresc o carieră în domeniul comunicării profesioniste. Participanţii au de ales între patru probe de concurs: Relaţii Publice, Comunicare Politică, Comunicare Instituţională si Advertising. Data limită pentru înscrieri este 16 aprilie. Cei care vor să participe trebuie să îsi formeze o echipă din 5 persoane, să aleagă una din cele patru probe de concurs şi să rezolve tema de preselecţie de la proba la care participă. Echipele finaliste vor realiza câte o campanie de comunicare pentru un "client" real. Acesta, în funcţie de probă, poate fi: o companie, un brand comercial, o instituţie publică sau un om politic.
La sfârşit, echipele vor prezenta strategia pe care au realizat-o în faţa unui juriu format din peste 70 de profesionişti consacraţi în domeniu, manageri ai celor mai importante agenţii de advertising sau PR, directori de comunicare, analişti politici şi jurnalişti de top. Câştigătorii vor fi premiaţi cu sume în valoare totală de 4.000de Euro, dar şi cu alte premii oferite de sponsori. Mai multe detalii despre concurs şi despre paşii pentru înscriere pot fi găsite la adresa: http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/concurs.html.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu