Fiecare dintre noi în apropierea sărbătorilor de iarnă încearcă să fie mai bun, mai darnic, mai milostiv şi mai înţelegator cu cei din jur. Spiritul Crăciunului ne face să ne întoarcem către natură, tradiţii şi obiceiuri. În orice casă în Seara de Ajun , găsim brazi sclipitori, colinde, cadouri, veselie, mâncăruri tradiţionale şi reţete culinare diferite de la o regiune la alta a ţării.
În Ajunul Crăciunului copiii pleacă la colindat însă nu lipsesc prea mult de acasă pentru că Moş Crăciun este de nelipsit din casele în care sunt copii, el trece pe la fiecare pentru a le împărţi cadouri. Pe vremea bunicilor, colindătoriilor li se dădeau nuci, mere şi colaci, dar astăzi se dau şi bani. Această minunată sărbătoare a Naşterii Domnului este aşteptată cu bucurie, drept pentru care toţi rostim cu sufletul plin de lumină, odată cu grupurile de colindători: ,,Astăzi s-a născut Hristos!’’
Pomul de Crăciun este prezent în casele tuturor creştinilor, indiferent dacă este brad, pin sau molid. Împodobirea lui se face în mod tradiţional în Noaptea de Ajun cu nuci, saloane, mere, turtă dulce şi trandafiraşi sau într-un mod modern cu globuri, beteală, panglici, mărgele lumânărele, beculeţe colorate şi jocuri de lumini. În orice mod ar fi împodobit el întreţine atmosfera de Crăciun.
Fiecare ne dorim să fim acasă de Crăciun, pentru a simţi, a trăi şi a ne bucura ca în vremea copilăriei. Acasă, alături de cei dragi de sărbători îţi reîncarci bateriile pentru a face faţa greutăţiilor de zi cu zi şi pentru ca ,,lupta cu lumea’’ să devină mai suportabilă. Nimic nu se compară cu atmosfera de-acasă, când toată familia, cu mic şi cu mare, în Ajunul Crăciunului se aşează în jurul mesei pentru a servi bunătăţile gătite de mamă împreună cu fiica sau cu nora. Cel mai aşteptat moment al serii, atât de cei mici cât şi de cei mari, este despachetarea cadourilor. Pe cât de aşteptat, pe atât de frumos este acel moment, imaginea familiei în jurul bradului cântând colinde după care împărţind şi despachetând cadouri, este mirifică. Dragostea şi bunătatea ce se aştern în jurul familiei şi a prieteniilor sunt de nemaiîntâlnit în alte zile ale anului, în acele momente găsim liniştea şi pacea sufletească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu