marți, 7 decembrie 2010

Cătălin Botezatu: : ,,Eram un om de afaceri puternic, în doar 6 luni am pierdut tot".



Designerul şi-a lansat primul volum din biografia sa, „ Pedeapsa“,la Librăria Diverta, din Iulius Mall Timişoara. După ce s-a lăsat aşteptat aproape un ceas, Cătălin Botezatu şi-a făcut apariţia împreună cu autoare cărţii, jurnalista Monica Vlad. În ciuda acestui fapt, numeroşi timisoreni au avut inca răbdare să mai stea şi la coadă pentru a primi un autograf de la faimosul creator de modă.

Coafat şi machiat ca la carte, Botezatu si-a ţinut discursul, pe care parca-l memorase ca pe o poezie, mai puţin de 5 minute, iar cuvântarea distinsei autoare abia a atins 2 minute. Cartea prezintă o perioadă grea prin care a trecut Cătălin, în urmă cu câţiva ani, despre care chiar el declară: ,,eram un om de afaceri puternic, în doar 6 luni am pierdut tot". Printre altele, mai menţionează şi faptul: ,,Când nu mai eşti important, prietenii încep să te uite".

Autoarea, Monica Vlad, ne spune că în carte ne este prezentat un altfel de Cătălin, faţă de cel cu care ne-a obişnuit presa şi ,,este vorba despre o poveste cutremurătoare a periodei în care el a fost arestat într-o închisoare de maximă securitate". Pe lîngă acestea, veţi regăsi acolo şi o parte din scrisorile pe care Cătălin le-a trimis mamei lui de după grati. Dacă v-a stîrnit curiozitatea, cartea o găsiţi în librăria Diverta la pretul de 44 ron, cifra care însumează şi vîrsta creatorului de modă.

Articole similare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu